🏆🥇Cea de-a patra ediție a Cupei Vlădeasa la schi de tură și schi alpinism, care s-a desfășurat sâmbătă, 19 februarie a.c., s-a bucurat de o importantă participare sportivă: aproape 70 de candidați s-au luptat în cele două concursuri ale cupei. Aceasta, în ciuda condițiilor meteo aspre, cu rafale 💨de vânt în crestă de peste 120 de km/h.
📍Organizată de Salvamont-Salvaspeo Cluj, serviciu public de interes județean care funcționează în subordinea Consiliului Județean Cluj, și Salvamont Vlădeasa, în parteneriat cu Primăria Săcuieu, 🏆Cupa Vlădeasa 2022 a avut, ca la fiecare ediție, două probe, cu starturi decalate: schi alpinism cu un traseu în lungime de 17 de kilometri și o diferență de nivel pozitivă cumulată de 1.650 de metri și schi de tură, cu o lungime de circa 7 kilometri și o diferență de nivel de 700 de metri.
✔️De altfel, vremea potrivnică 🌨💨din creasta masivului Vlădeasa – vântului puternic i s-au alăturat și ceața și ninsoarea, i-a determinat pe organizatori să modifice traseul inițial al probei lungi, pentru a evita expunerea sportivilor, decizie apreciată de toți participanții.
🎿La cele două probe au luat parte sportivi amatori dar și elite din lumea sporturilor montane, care au reușit să termine traseul de schi alpinism în circa 1:45 ore, respectiv sub 50 de minute la proba de schi de tură.
✔️Concursul este inclus în calendarul competițional al Federației Române de Alpinism și Escaladă și își propune să promoveze schiul de tură ca o alternativă la schiul pe pârtie.