⛷🎿Cea de a IV-a ediție a Cupei Vlădeasa la schi de tură, organizată de Salvamont-Salvaspeo Cluj, serviciu public de interes județean care funcționează în subordinea Consiliului Județean Cluj, și Salvamont Vlădeasa, în parteneriat cu Primăria Săcuieu, se va desfășura sâmbătă, 19 februarie 2022.
✅Ca și în anii precedenți, Cupa Vlădeasa 2022 va avea două probe: schi alpinism, cu un traseu în lungime de circa 20 de kilometri și o diferență de nivel pozitivă cumulată de aproximativ 1.700 de metri și schi de tură, cu o lungime de 9 kilometri și o diferență de nivel pozitivă de 850 de metri.
🟢Zona de start va fi amenajată la cota 1300, în poiană, la 300 de m mai jos de Cabana Vlădeasa, pe lângă drumul de acces dinspre Rogojel. 🏁Linia de finish va fi la Baza Salvamont Vlădeasa, cota 1400m.
✅La cele două probe sunt așteptați atât sportivi amatori cât și elite din lumea sporturilor montane, care vor concura pe următoarele categorii de probe și vârste:
➡️𝐒𝐜𝐡𝐢 𝐝𝐞 𝐭𝐮𝐫𝐚:
COPII: sub 16 ani fete și băieți;
CADEȚI: 16-17 ani fete și băieți;
OPEN: 18+ feminin și masculin.
➡️𝐒𝐜𝐡𝐢 𝐚𝐥𝐩𝐢𝐧𝐢𝐬𝐦:
JUNIORI: 18-20 ani feminin și masculin;
SENIORI: 21-39 ani feminin și masculin;
MASTER I: 40-49 ani feminin și masculin;
MASTER II: 50+ ani feminin și masculin.
Copiii sub 18 ani pot participa doar cu acordul scris al părinților/tutorilor.
Copiii sub 14 ani pot participa doar însoțiți de părinte/tutore pe tot parcursul traseului.
Concursul este inclus în calendarul competițional al Federației Române de Alpinism și Escaladă și își propune să promoveze schiul de tură ca o alternativă la schiul pe pârtie.