În ziua de duminica 26 ian 2014 s-a desfăşurat o acţiune de patrulare in zona montană adiacentă comunei Gilău, sat Someşul Cald, Dealul Cetate in zona Mănăstirii Someşul Cald ( nou infinţată). Pe drumul de urcare spre mănăstire am gasit drumul blocat de o maşina 4×4 răsturnată in şanţ.
In jurul orei 12,00 am fost solicitaţi de către conducerea mănăstirii să ajutăm la deplasarea turiştilor in siguranţă de la Mănăstirea Someşului Cald in satul Someşul Cald (2km). Condiţiile meteo erau neprielnice turiştilor echipaţi in haine de stradă, vântul avea o intensitate foarte mare, iar stratul de zăpada creştea continuu.
Drumul de acces de la baza muntelui până la manastire a fost deosebit de greu , panta fiind foarte mare, zăpada 40cm , gheaţă la intersecţia cu pâraiele, iar poteca era slab bătătorită.
Iniţial turiştii au incercat să urce la Mănăstire cu o maşină 4×4 care a fost răsturnată in şanţ chiar la baza muntelui blocând şi drumul de acces. Au urcat pe jos iar la mănăstire au primit mâncare caldă şi ceai.
La solicitarea primită am folosit 2 ATV , Roman Codrin si Potra Sergiu şi am transportat 13 persoane în vârsta (60-75ani ) şi doi copii (8-10ani) iar pentru incă 8 persoane care au fost mai bine echipate şi in putere au primit instrucţiuni de siguranţă şi au fost vegheaţi la coborâre.
Acţiunea de patrulare şi transport a durat in jur de 5 ore şi nu s-au inregistrat alte evenimente deosebite
Roman Codrin
Potra Sergiu